CÂNTECELE SERAFIMULUI 2 de Anne Rice
„Am avut un vis cu îngeri. I-am văzut şi i-am auzit într-o superbă şi nesfârşită noapte galactică. Am văzut luminile care erau aceşti îngeri, zburând ici şi colo, în străfulgerări de irezistibilă strălucire…”
Aşa începe Dragostea şi răul, al doilea volum din celebra serie Cântecele serafimului a lui Anne Rice. Liric, captivant şi profund, Dragostea şi răul este un thriller metafizic cu îngeri şi asasini care evocă din nou lumi întunecate şi periculoase din vremurile de demult. Anne Rice ne transportă pe alte tărâmuri, de data aceasta în Roma secolului al XV-lea, un oraş al domurilor şi grădinilor suspendate, al turnurilor şi crucilor înălţate spre norii veşnic schimbători, al colinelor şi al pinilor înalţi… Un oraş al lui Michelangelo şi al lui Rafael, al Sfintei Inchiziţii şi al lui Leon al X-lea, al doilea fiu al lui Lorenzo de Medici, deţinătorul tronului papal.
În această epocă, în acest secol, Toby O’Dare, fost asasin plătit al guvernului, este însărcinat de îngerul Malchiah să rezolve o crimă teribilă produsă prin otrăvire şi să dezlege misterul unui loc bântuit de un spirit fără de odihnă – un diabolic dibbuk. O’Dare se reconectează la propriul trecut, cu aspectele lui luminoase şi întunecate, înfricoşătoare şi tandre, condus de făgăduinţa salvării şi de o viziune mai adâncă şi mai bogată asupra dragostei.
„Indiscutabil, Rice ştie să spună o poveste, iar aceasta este palpitantă… Sfârşitul tulburător, dramatic, care lasă loc unui «va urma» confirmă pe deplin faptul că această serie chiar a prins aripi.” (People)
Pentru informaţii despre seria Cântecele serafimului şi despre autoarea ei, vizitaţi www. annerice.com.
Nu rataţi trailerele realizate pentru ediţiile americane ale primelor doua volume din Cântecele serafimului:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu